O ceremonie de închidere demnă pentru aniversarea oraşului Sfântu Gheorghe 2011-12-29
Primăria
Municipiului Sfântu Gheorghe, în cadrul unui eveniment de amploare, a
mulţumit tuturor celor care, prin activităţile şi realizările lor, au
contribuit pe parcursul anului la aniversarea remarcabilă a „Sfântu
Gheorghe – oraş de 550 de ani”, şi au întărit reputaţia oraşului.
615 desene realizate de copii pentru oraşul de 550 de ani 2011-12-02
Miercuri a avut loc jurizarea lucrărilor trimise în cadrul concursului
de desen „Sfântu Gheorghe – oraş de 550 de ani”. Aceste lucrări vor fi
expuse începând cu data de 5 decembrie, de la ora 16,00, la etajul
Bibliotecii Judeţene „Bod Péter”.
Concursul foto Contact - pot fi văzute cele mai bune lucrări 2011-11-18
Din data de 17 noiembrie, cu începere de la orele 18,00 s-a deschis
expoziţia de fotografie care însumează cele mai bune lucrări din cadrul
concursului cu titlul „Contact”. Această expoziţie are loc la Casa cu
Arcade.
Concurs de desen pentru copii 2011-11-03
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe organizează un concurs de desen
pentru copii cu vârsta cuprinsă între 4-6 şi 7-8 ani cu tema Sfântu Gheorghe – oraş de 550 de ani.
Ziua sporturilor cu rachete, la Sfântu Gheorghe 2011-11-01
Duminică, 6 noiembrie, când posibilităţile pentru mişcare sunt limitate,
datorită frigului,îşi vor deschide porţile, pentru public, terenurile
din oraş destinate sporturilor cu rachete.
Expoziţie în aer liber 2011-10-26
Joi dimineaţa, în centrul municipiului au fost amplasate 10 standuri de
expoziţie, pentru o nouă serie de evenimente în cadrul manifestărilor
organizate cu ocazia aniversării „Sfântu Gheorghe – oraş de 550 de ani”.
Expoziţie de lucru de mână în Casa de Cultură Kónya Ádám 2011-10-25
Clubul Mâini Dibace Covăsnene organizează vineri, 28 octombrie o
expoziţie de lucru de mână. Clubul a fost înfiinţat în urmă cu un an de
către şapte doamne care şi-au propus să acorde atenţie tradiţiilor în
curs de uitare.
Luni se evaluează fotografiile din cadrul concursului Contact 2011-10-10
S-a încheiat perioada de înscriere pentru Concursul de fotografie cu
titlul „Contact”, organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe,
înscriindu-se 11 fotografi cu 61 de fotografii.
Târg tradiţional în amintirea celor vechi - Invitaţi 2011-09-23
SÉGERCZ FERENC ŞI PRIETENII – invitată ANA CRISTINA LEONTE (Bucureşti) Combină muzica din zonele ardeleneşti şi moldoveneşti cu elemente de
jazz, dând astfel muzicii lor o tonalitate aparte, continuând
intenţiile de dinainte ale formaţiilor Fabatka şi Égvilág...
Târg tradiţional în amintirea celor vechi - PROGRAM Alte noutăţi: 2011-09-20
În zilele de 24 şi 25 septembrie se desfăşoară în cadrul şirului de
manifestări dedicate celor 550 de ani de atestare a oraşului Sfântu
Gheorghe, evenimentul cel mai important, tîrgul tradiţional cu
expoziţie. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Sfântu
Gheorghe, se desfăşoară în Parcul Elisabeta şi Piaţa Libertăţii.
| |||||
|