Concurs foto pentru aniversarea oraşului
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Asociaţia de Artă Fotografică „Gyulai Ferenc”, anunţă concurs de fotografie, cu titlul „Contact”.

Acest concurs este organizat în cadrul şirului de evenimente, cu ocazia aniversării a 550 de ani de atestare documentară a oraşului Sfântu Gheorghe.

Organizatorii aşteaptă acele lucrări ale fotografilor profesionişti şi a celor amatori, care captează momente de legătură a oraşului, din trecut, prezent şi viitor, concomitenţele, a legăturilor dintre locuitori şi oraş, feţele oraşului Sfântu Gheorghe, pulsul şi ritmul oraşului şi a evenimentelor importante petrecute aici, în oraş.

Participanţii la concurs trebuie să trimită fotografii realizate în perioada 1 ianuarie 2009 – 1 septembrie 2011. Perioada de trimitire a acestora este 5 mai – 15 septembrie 2011.

Gala de premiere va avea loc la deschiderea expoziţiei acestor fotografii, la Casa cu Arcade, în data de 3 noiembrie 2011.

Fotografiile trebuie să reprezinte Sfântu Gheorghe, evenimente din Sfântu Gheorghe, şi trebuie să se lege de tema dată.

Se pot depune şi lucrări formate dintr-o serie de fotografii, care au fost realizate într-o perioadă mai lungă de timp, pe parcursul mai multor ani.

Lucrările participante la concurs trebuie trimise în formă digitală, şi în formă tipărită, la adresa de e-mail foto550@sepsi.ro, cât şi la adresa: strada Petőfi, nr. 6, Sfântu Gheorghe.

Organizatorii concursului recomandă următoarele teme: fotografii de ştiri (fotoreportaje) – fotografii de evenimente, portretizări, portrete, fotografii artistice, sport, ştăănţă şi natură, relatări din viaţa socială, fotografii documentare, umor.

Fotografiile (maxim 5 per concurent) sunt aşteptate cu formularul de înscriere completat. Nu există taxă de înscriere. Informaţii suplimentare despre concurs se pot găsi pe site-ul Primăriei.

Anexe:

Regulament concurs foto "Contact"

Formular de înscriere




<< înapoi